Florin Glinta - Bucuresti
Flo Adventure, având ca inimă, braţe şi picioare pe Flo, de la Florin Pop Vancea, este ceva-ul care mi-a adus multe lucruri noi, deosebit de frumoase, şi prieteni noi, şi a făcut posibil să realizez această „expediţie” absolut specială pentru mine. Flo mi s-a părut un tip deosebit, care are o grămadă de lucruri de povestit din experienţa lui, şi, cu toate acestea, se ţine destul de modest. Deşi rareori îi laud pe alţii, am despre el multe lucruri bune de zis: face un tip aparte de şcoală, în care îmbină tehnica alpină şi pregătirea mentală deopotrivă. E un vorbitor foarte simplu dar foarte motivaţional, care merge la inima lucrurilor şi a oamenilor, fără să fi absolvit cursuri de retorică. Iţi place să îl ai prin preajmă, pentru că înveţi al naibii de multe de la el; şi îţi place să îl ai aproape când caţeri şi teama pare că se strecoară în suflet: e un profesionist care dă încredere (cine a fost pe aceeaşi coardă cu el ştie despre ce vorbesc)